Societatea Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila S.A. anunță organizarea concursului pentru ocuparea următoarelor posturi:
INSTALATOR APA, CANAL, cod COR 712602 – 4 posturi;
La concurs pot participa persoanele care îndeplinesc condiţiile generale, precum şi condiţiile specifice de ocupare a posturilor.
Condiții generale:
- are cetațenia română, cetățenia altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza unei fișe medicale eliberate de medicul de familie;
- îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- alte condiții stabilite prin fișa postului aprobată în condițiile legii.
Condiții specifice:
- Studii medii.
- Curs de calificare in meseria de instalator;
- Abilități, calități și aptitudini necesare: spirit de echipă, preocupare pentru efectuarea unor lucrări de calitate, rezistenta la efort fizic.
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
- cerere tip de înscriere la concurs;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de societate;
- adeverinţă medicala care sa ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
- curriculum vitae, în format Europass;
Dosarele se depun personal sau, prin împuternicit, în condițiile legii, la Serviciul Relații cu Publicul – Brăila, strada Sandu Aldea nr.1.
Data limită de depunere a dosarelor: 03.03.2026, ora 16.00
Selecția va consta în 3 probe:
Proba 1: Evaluarea documentelor dosarului de înscriere – 05.03.2026.
Proba 2: Proba practica – 12.03.2026, ora 10.00, Aleea Mecanizatorilor, nr.1.
Proba 3: Interviu – 19.03.2026, ora 10, Braila, Aleea Mecanizatorilor, nr.1.
Concursul se va organiza după următorul calendar:
| Nr. crt. | Descrierea acțiunii | DATA |
| 1. | Publicare anunțului și a condițiilor de participare la concurs | 18.02.2026 |
| 2. | Depunerea dosarelor de înscriere la concurs | 03.03.2026 |
| 3. | Verificarea și selecția dosarelor | 05.03.2026 |
| 4. | Comunicarea rezultatelor selecției de dosare de înscriere | 06.03.2026 |
| 5. | Depunere contestații cu privire la selecția dosarelor de înscriere | 09.03.2026 |
| 6. | Soluționare contestații cu privire la selecția dosarelor | 10.03.2026 |
| 7. | Comunicare rezultate contestație selecție dosare de înscriere | 11.03.2026 |
| 8. | Proba practica | 12.03.2026 |
| 9. | Comunicare rezultate probă practica | 13.03.2026 |
| 10. | Depunere contestații cu privire la proba practica | 16.03.2026 |
| 11. | Soluționare contestații proba practica | 17.03.2026 |
| 12. | Comunicare rezultate contestație proba practica | 18.03.2026 |
| 13. | Proba interviu/Notare interviu | 19.03.2026 |
| 14. | Comunicare rezultate interviu | 20.03.2026 |
| 15. | Depunere contestații cu privire la proba interviu | 23.03.2026 |
| 16. | Analiză contestații interviu | 24.03.2026 |
| 17. | Comunicare rezultate contestație interviu | 25.03.2026 |
| 18. | Stabilirea punctajelor finale și afișarea rezultate finale ale concursului | 26.03.2026 |
Proba practica consta in urmatoarele cunostinte si abilitati:
- Demontat robinet, montat colier pe bran]ament, montat vane, montat retele exterioare de alimentare cu apa, montat utilaje si accesorii folosite in instalatiile cu apa;
- Aplicarea materialelor de etansare filet (teflon, pasta, garnituri);
- Inlocuirea unui racord defect, a unui robinet care curge.
- Montare contor apa in camin, demontare-debransare-montare dop de sigilare, intocmire PV montare – sigilare contor, modificat izometrie conducte in camin.
Bibliografie pentru postul de instalator:
- Regulamentul serviciului de alimentare cu apa si de canalizare aplicabil in judetul Braila, cap. I – IV, disponibil pe site-ul companiei ro;
- Instalatii tehnico – sanitare si de gaze, autori: Stefan Vintila, Gheorghe Constantinescu;
- Legea nr. 319/2006 a sanatatii si securitatii in munca;
- Legea nr. 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor.
Candidații se vor prezenta în sala de concurs cu cartea de identitate în original.
Relatii suplimentare se pot obține de la Serviciul Resurse Umane și Juridic,Telefon: 0239 692900, int. 117/118.