Anunt

Comunicat de presă 30.09.2026

Restricția privind consumul apei este ridicată

            Avem confirmarea oficială că apa furnizată în localitățile Victoria, Mihai Bravu și Bărăganul poate fi din nou consumată.

În urma reanalizării probei de apă, nivelul de clorat a fost de 0,200 mg/L, valoare care se încadrează în limitele prevăzute de legislația în vigoare pentru apa destinată consumului uman.

În baza acestui rezultat, Direcția de Sănătate Publică Brăila a ridicat restricția privind consumul apei, începând cu data de 30 septembrie 2026.

Prin urmare, apa poate fi folosită pentru consum.

Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare!

Anunt

COMUNICAT DE PRESĂ 30.09.2026

Lucrare programată la rețeaua de alimentare cu apă

VINERI 02.10.2026 orele 09:00 – 14:00

 

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila anunță că va întrerupe furnizarea apei potabile, VINERI 02.10.2026 orele 09:00 – 14:00, pentru executarea unor lucrări de reabilitare a rețelelor de apă potabilă.

            Vor fi afectați de oprirea furnizării apei potabile toți utilizatorii casnici, agenții economici și instituțiile publice din următoarele zone:

  • Strada Școlilor – bl. O4, M1
  • Strada Aleea Învățătorilor – bl. O1, O2, O3, O5, P4, M2, N3
  • Strada Pietății – bl. P1, P2, P3
  • Grădinița nr. 48 „Luceafărul”

Regretăm faptul că vor fi afectați de aceste lucrări mai mulți utilizatori și îi asigurăm că societatea noastră va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt, dar aceste intervenții sunt necesare pentru modernizarea rețelelor de distribuție a apei potabile. Totodată, rugăm toți abonații afectați de lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

De asemenea, vă aducem la cunoștință că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Recomandăm să se folosească apa doar în scopuri menajere, pentru scurt timp, până la limpezirea ei.

Anunt

COMUNICAT DE PRESĂ 10.09.2026

Lucrare programată la rețeaua de alimentare cu apă

MARȚI, 15.09.2026, orele 09:00 – 15:00

            Societatea Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila S.A. anunță că va întrerupe furnizarea apei potabile, MARȚI, 15.09.2026, orele 09:00 – 15:00, pentru executarea unor lucrări de reabilitare realizate în cadrul Contractului CL1 Lot2 – Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Brăila (POIM).

            Vor fi afectați de oprirea furnizării apei potabile toți utilizatorii casnici, agenții economici și instituțiile publice din cartierul Obor, respectiv:

  • Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”,
  • Creșa nr. 3,
  • blocurile: AG7, 24, 27, 27 BIS, 26 PP, 25, 25 BIS, 28, 29, 29 BIS și 37.

Regretăm faptul că vor fi afectați de aceste lucrări mai mulți utilizatori și îi asigurăm că societatea noastră va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt, dar aceste intervenții sunt necesare pentru modernizarea rețelelor de distribuție a apei potabile. Totodată, rugăm toți abonații afectați de lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

De asemenea, vă aducem la cunoștință că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Recomandăm să se folosească apa doar în scopuri menajere, pentru scurt timp, până la limpezirea ei.

Anunt

COMUNICAT DE PRESĂ 07.09.2026

Lucrare programată la rețeaua de alimentare cu apă

JOI, 10.09.2026, ora 22:00 – VINERI, 11.09.2026, ora 12:00

Societatea Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila S.A. anunță că va întrerupe furnizarea apei potabile, JOI, 10.09.2026, ora 22:00 – VINERI, 11.09.2026, ora 12:00, pentru executarea unor lucrări de reabilitare realizate în cadrul Contractului CL1 Lot1 – Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Brăila (POIM).

            Vor fi afectați de oprirea furnizării apei potabile toți utilizatorii casnici, agenții economici și instituțiile publice din:

  • Cartier Chercea
  • Cartier Minerva
  • Localitatea Pietroiu
  • Localitatea Baldovinești

Regretăm faptul că vor fi afectați de aceste lucrări mai mulți utilizatori și îi asigurăm că societatea noastră va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt, dar aceste intervenții sunt necesare pentru modernizarea rețelelor de distribuție a apei potabile. Totodată, rugăm toți abonații afectați de lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

De asemenea, vă aducem la cunoștință că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Recomandăm să se folosească apa doar în scopuri menajere, pentru scurt timp, până la limpezirea ei.

Anunt

ANUNȚ – Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila S.A.

 

Societatea COMPANIA DE UTILITĂȚI PUBLICE DUNĂREA BRĂILA S.A. anunță publicul interesat asupra luării, de către Direcția Județeană de Mediu Brăila, a deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul “Conductă de refulare și stație de pompare apă uzată amplasată pe Bdul. Alexandru Ioan Cuza”, propus a fi amplasat în județul Brăila, municipiul Brăila, Bulevardul A. I Cuza.

Proiectul propus nu se supune evaluării impactului asupra mediului.

Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Brăila, Municipiul Brăila, Bulevardul Independenței nr. 16, bloc B5, în zilele lucrătoare, între orele 09:00 – 13:00, precum și la următoarea adresă de internet http://djmbr.anmap.gov.ro/drafturi-acorduri-2026/.

Publicul interesat poate înainta comentarii sau observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a Direcției Județene de Mediu Brăila.

Anunt

COMUNICAT DE PRESĂ 02.09.2026

Lucrare programată la rețeaua de alimentare cu apă

VINERI 04.09.2026 orele 11:00 – 15:00

 

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila anunță că va întrerupe furnizarea apei potabile, VINERI 04.09.2026 orele 11:00 – 15:00, pentru executarea unor lucrări de reabilitare a rețelelor de apă potabilă.

 

            Vor fi afectați de oprirea furnizării apei potabile toți utilizatorii casnici, agenții economici și instituțiile publice din perimetrul delimitat de Strada Calea Călărașilor, Strada Chișinău, Șoseaua de Centură și Strada Grigore Alexandrescu (blocurile I1, I2, I3, supermarketul LIDL și Peco MOL).

 

Regretăm faptul că vor fi afectați de aceste lucrări mai mulți utilizatori și îi asigurăm că societatea noastră va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt, dar aceste intervenții sunt necesare pentru modernizarea rețelelor de distribuție a apei potabile. Totodată, rugăm toți abonații afectați de lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

 

De asemenea, vă aducem la cunoștință că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Recomandăm să se folosească apa doar în scopuri menajere, pentru scurt timp, până la limpezirea ei.

Informare pentru locuitorii din Victoria, Mihai Bravu și Bărăganul

Informare pentru locuitorii din Victoria, Mihai Bravu și Bărăganul

 

În urma unei verificări făcute de Direcția de Sănătate Publică Brăila, s-a constatat că nivelul de clorat din apa furnizată în aceste localități este peste limita admisă.

Pentru a clarifica și rezolva situația, Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila S.A. a început imediat verificările și a luat măsurile necesare.

Până când vom avea rezultatele unei noi analize care să confirme că apa este în parametrii normali, vă rugăm să nu folosiți apa pentru consum.

După ce vor fi luate măsurile necesare, Direcția de Sănătate Publică Brăila va face o nouă analiză a apei.

Vă vom anunța imediat ce primim confirmarea că apa poate fi folosită din nou pentru consum.

Monitorizăm situația în permanență și lucrăm pentru rezolvarea ei cât mai repede.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Anunt

COMPANIA DE UTILITĂȚI PUBLICE DUNĂREA BRĂILA S.A. anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Conductă de refulare și stație de pompare apă uzată amplasate pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza”, propus a fi amplasat în municipiul Brăila, județul Brăila, pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza.

Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Brăila, din municipiul Brăila, județul Brăila, Bulevardul Independenței nr. 16, bloc B5, precum și la sediul Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila S.A., din municipiul Brăila, județul Brăila, Piața Uzinei nr. 1, în zilele lucrătoare, între orele 09:00 și 13:00.

Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul Direcției Județene de Mediu Brăila.

Anunt

ANUNȚ – Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila S.A.

COMPANIA DE UTILITĂȚI PUBLICE DUNĂREA BRĂILA SA anunță publicul interesat asupra luării, de către Direcția Județeană de Mediu Brăila, a deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului a proiectului “Conductă refulare – preluare ape uzate de la Stația de Epurare Jirlău și direcționarea lor către Stația de Epurare Făurei”,  propus a fi realizat în județul Brăila, comuna Jirlău și orașul Făurei, între Stația de Epurare Jirlău (Strada Brădencii, Strada Râmnicu Sărat) – Stația de Epurare Făurei, cărțile funciare 78134/Jirlău și 71985/Făurei, numerele cadastrale 78134 și 71985. Proiectul propus nu se supune evaluării impactului asupra mediului și nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.

Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Brăila din județul Brăila, municipiul Brăila, Bulevardul Independenței nr. 16, Bl. B5, în zilele lucrătoare, între orele 09:00 – 13:00, precum și la următoarea adresă de internet: http://djmbr.anmap.gov.ro – Domeniul Reglementări/Acordul de mediu/Drafturi acte reglementare.

Publicul interesat poate înainta comentarii sau observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a Direcției Județene de Mediu Brăila.

Comunicat – Actualizat

Avaria la societatea de pe Platforma Chiscani a fost remediată, iar alimentarea cu energie electrică a fost restabilită.

Furnizarea apei în localitățile Chiscani și Albina urmează să se desfășoare în condiții normale.

În perioada imediat următoare, este posibil ca apa de la robinete să prezinte o ușoară turbiditate, din cauza depunerilor antrenate din conducte. Recomandăm ca, până la limpezirea completă a apei, aceasta să fie utilizată doar pentru uz menajer.

Vă mulțumim pentru înțelegere.