Societatea Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila S.A. anunță organizarea concursului pentru ocuparea următoarelor posturi:
ELECTROMECANIC, COR 742214, SECȚIA MECANICĂ – 1 post
La concurs pot participa persoanele care îndeplinesc condiţiile generale, precum şi condiţiile specifice de ocupare a posturilor.
Condiții generale:
- are cetațenia română, cetățenia altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza unei fișe medicale eliberate de medicul de familie;
- îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- alte condiții stabilite prin fișa postului aprobată în condițiile legii.
Condiții specifice:
- Studii liceale;
- Curs de calificare în meseria de electromecanic;
- Vechime în muncă 10 ani;
- Clinic sănătos.
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
- cerere tip de înscriere la concurs;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de societate;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
- curriculum vitae, în format Europass;
Dosarele se depun personal sau, prin împuternicit, în condițiile legii, la Serviciul Relații cu Publicul – Brăila, strada Sandu Aldea nr.1.
Data limită de depunere a dosarelor: 21.07.2026, ora 16.00
Selecția va consta în 3 probe:
Proba 1: Evaluarea documentelor dosarului de înscriere – 22.07.2026.
Proba 2: Proba practică – 29.07.2026, ora 10.00, str. Sandu Aldea, nr.1, Brăila.
Proba 3: Interviu – 05.08.2026, ora 10.00, Braila, str.Piata Uzinei, nr.1, Br`ila.
Concursul se va organiza după următorul calendar:
| Nr. crt. | Descrierea acțiunii | DATA |
| 1. | Publicare anunțului și a condițiilor de participare la concurs | 08.07.2026 |
| 2. | Depunerea dosarelor de înscriere la concurs | 21.07.2026 |
| 3. | Verificarea și selecția dosarelor | 22.07.2026 |
| 4. | Comunicarea rezultatelor selecției de dosare de înscriere | 23.07.2026 |
| 5. | Depunere contestații cu privire la selecția dosarelor de înscriere | 24.07.2026 |
| 6. | Soluționare contestații cu privire la selecția dosarelor | 27.07.2026 |
| 7. | Comunicare rezultate contestație selecție dosare de înscriere | 28.07.2026 |
| 8. | Proba practică | 29.07.2026 |
| 9. | Comunicare rezultate probă practică | 30.07.2026 |
| 10. | Depunere contestații cu privire la proba practică | 31.07.2026 |
| 11. | Soluționare contestații proba practică | 03.08.2026 |
| 12. | Comunicare rezultate contestație proba practică | 04.08.2026 |
| 13. | Proba interviu/Notare interviu | 05.08.2026 |
| 14. | Comunicare rezultate interviu | 06.08.2026 |
| 15. | Depunere contestații cu privire la proba interviu | 07.08.2026 |
| 16. | Analiză contestații interviu | 10.08.2026 |
| 17. | Comunicare rezultate contestație interviu | 11.08.2026 |
| 18. | Stabilirea punctajelor finale și afișarea rezultate finale ale concursului | 12.08.2026 |
Proba practică constă în următoarele cunoștințe si abilități:
- Demontat electropompă Pedrolo;
- Constatare defecțiune, demontare și curățare filtre de la fântâna arteziană Barcă;
- Demontat si reparat electrovană sistem de irigații.
Candidații se vor prezenta în sala de concurs cu cartea de identitate în original.
Relatii suplimentare se pot obține de la Serviciul Resurse Umane și Juridic,Telefon: 0239 692900, int. 117/118.