Anunt

              Având în vedere HOTĂRÂREA nr. 91 din 22.10.2021 emisă de GUVERNUL ROMÂNIEI – COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ, privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2, începând cu data de 25.10.2021, pentru o perioadă de 30 zile, activitatea de relaţii cu publicul a SC COMPANIA DE UTILITĂȚI PUBLICE “ DUNĂREA” BRĂILA SA  se va realiza după cum urmează  :

  1. Pentru plata facturilor clienții se pot prezenta la casieriile externe ale societății care funcționează după următorul program: de luni până vineri între orele 08:00 – 16:00, cu excepția Casieriei centrale care în zilele de marți și joi va funcționa între orele 08:00 – 17:00
  2. De asemenea, utilizatorii au la îndemână urmatoarele modalități de plată: facturile se pot plăti online, prin intermediul site-ului nostru (Portal clienți – cupdunarea.ro), prin instrumente electronice de plată din rețelele “PayPoint” sau “Un-Doi Centru de plăți” și prin terminalele băncilor (bancomate) sau internet banking ( servicii de bancă la distanță).
  3. Recomandăm utilizarea pentru plăți a portalului online de pe site-ul societății cupdunarea.ro. Serviciul facilitează comunicarea unor informații necesare privind valoarea soldului restant și componența acestuia, vizualizarea ultimelor plăți efectuate, transmiterii de către clienți a consumului lunar de apă, efectuării de sesizări și nu în ultimul rând realizarea de plăți electronice corespunzătoare soldului sau facturilor restante.
  4. În cazul în care nu ați intrat în posesia facturii, puteți achita contravaloarea serviciului cu o factură mai veche, după ce în prealabil v-ați informat la Call-Center, telefon 0339 403 403, asupra sumei pe care o aveți de plată. Operatorii noștri vă stau la dispoziție, telefonic sau online, pentru a vă oferi toate informațiile de care aveți nevoie.

Desigur, în toată această perioadă, în vederea protecției clienților noștri, rămân obligatorii atât purtarea măștii de protecție în toate spațiile închise, inclusiv în casieriile societății noastre, regulile referitoare la păstrarea distanței minine de cel puțin 1,5 metri față de celalalte persoane, precum și restul măsurilor de protecție .

IMPORTANT

  • SC COMPANIA DE UTILITATI PUBLICE “ DUNAREA” BRAILA SA a întreprins toate măsurile necesare ca activitatea de furnizare a apei potabile şi de canalizare să nu aibă de suferit din cauza acestei situaţii excepţionale. Toate staţiile de tratare a apei au suficiente stocuri de materiale şi substanţe utilizate în procesele de potabilizare. Stocuri de substanţă şi echipamente de rezervă au fost făcute şi la staţiile de epurare, astfel încât, calitatea apei deversate să respecte condiţiile de mediu.
  • Personalul este instruit pentru situaţiile excepţionale ce pot apărea pe fondul unei eventuale extinderi a focarelor de coronavirus, scopul fiind acela de a asigura continuitatea serviciului.Consumul apei de la robinete este sigur, calitatea apei furnizate fiind strict monitorizată în laboratorul propriu, în baza unui program stabilit în comun cu Direcţia de Sănătate Publică Braila, rezultatele analizelor fiind postate pe pagina de internet a societăţii, https://apabraila.ro/