Comunicat

Întreg personalul Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila asigură continuitatea serviciului de alimentare cu apă și canalizare în întreaga arie de operare. Apa furnizată este sigură, verificată în laborator, monitorizată în sistem SCADA.

În această perioadă fără precedent pe care o traversăm cu toții, suntem constienți de rolul vital pe care îl are serviciul de alimentare cu apă și canalizare în comunitate și vrem să vă asigurăm că aceasta companie depune toate eforturile pentru a-și îndeplini, cu maximă responsabilitate, angajamentul de a asigura continuitatea serviciului de alimentare cu apă și canalizare.

În lupta împotriva COVID-19, Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila a adoptat toate măsurile necesare, astfel încât activitatea din cadrul companiei să continue să se desfașoare în condiții normale. Încă de la începutul perioadei de criza a fost actualizat cu promptitudine planul de reziliența existent la nivelul companiei pentru a răspunde situației excepționale în care ne aflăm și pentru a limita o potențială extindere a COVID-19. De asemenea, au fost identificate activitățile esențiale și rolurile critice, a fost asigurat personal de rezervă și au fost definite trei scenarii de acțiune pe nivele de escaladare în funcție de evoluția situației din mediul extern companiei.

Până la acest moment, au fost limitate doar activitățile care presupun interacțiunea cu clienții și/sau accesul în locuințele clienților și au fost reprioritizate lucrările planificate, astfel încât să diminuăm întreruperile programate ale alimentarii cu apă și canalizare .

Pentru diminuarea riscului de infectare cu COVID-19, încurajăm clienții să #steaacasă și să folosească modalități de relaționare indirecte, prin Internet sau telefonic, pentru soluționarea diverselor solicitări, apelând la metodele de plata on-line. De asemenea, dacă sunt necesare intervenții la domiciliul utilizatorilor, aceștia sunt rugați să informeze în prealabil angajații Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila în cazul în care se află în situații speciale, de carantină sau autoizolare, pentru a putea pune în aplicare procedurile existente de intervenție în condiții speciale.

Siguranța angajaților rămâne o prioritate pentru noi astfel la aceasta dată, acordam prioritate siguranței și bunăstării lor. Nu am încetat sau renunțat la nici un contract de muncă și până la această dată nu avem situații de salariați aflați în somaj tehnic, ca răspuns la criza generată de COVID-19.

Pentru limitarea răspândirii COVID-19 și pentru protejarea angajaților, inclusiv a celor cu rol operațional, am implementat conceptul de telemuncă, acolo unde a fost posibil. Totodată, am limitat sau suspendat temporar accesul în anumite locații, inclusiv în centrele de relații cu clienții și am redirecționat comunicarea și corespondența către canale electronice alternative.

Pentru protejarea angajaților a căror prezență este necesară la sediu, am luat, în primul rând, măsuri de prevenție, care constau în asigurarea echipamentelor de protecție (măști, mănuși de protecție, soluții dezinfectante etc.), anularea tuturor deplasărilor sau întâlnirilor care nu sunt esențiale în desfășurarea activității, impunerea unui număr maxim de persoane care pot participa fizic la o întâlnire în linie cu cerințele legislației în vigoare, igienizarea locațiilor/birourilor la interval scurte de timp, etc.

Pentru protejarea personalului care trebuie să rămână în prima linie, colegii noștri care asigură continuitatea serviciului de alimentare cu apă și canalizare, s-au asigurat materiale de protecție, o masură care se va aplica pe toata perioada stării de urgență. Echipele de intervenție, personalul din stațiile de tratare sau de epurare a apei sunt de asemenea la datorie, alături de celelalte categorii de personal, pentru a asigura continuitate și funcționalitate sistemului.

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila a luat toate măsurile necesare pentru a asigura, în condiții de siguranță, continuitatea serviciului și funcționarea sistemului de alimentare cu apă și de canalizare în toată aceasta perioada.S-a realizat stocul necesar cu materiale consumabile și piese de schimb pentru asigurarea operării și întreținerii instalațiilor de tratare a apei și a rețelelor de distribuție, iar laboratoarele de încercări apă potabilă și apă uzată au fost dotate cu reactivii necesari în vederea efectuării încercărilor fizico-chimice şi bacteriologice.

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila a  luat  toate măsurile  necesare  pentru prevenirea răspândirii coronavirusului prin: pe de o parte furnizarea apei potabile în regim continuu și în condiții de siguranță la toti utilizatorii si, pe de alta parte luarea tuturor deciziilor și implementarea lor în vederea protejării atât a publicului larg  și  a  utilizatorilor  dar  și  a  personalului  propriu,  care  joacă  un  rol  crucial  în  măsurile  de asigurare  a  siguranței  și  continuității  serviciului  de  alimentare  cu  apa  și  colectare/epurare  ape uzate.

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila întreprinde toate măsurile pentru asigurarea necesarului de apă al locuitorilor din aria de operare. Avem competența tehnică pentru a asigura necesarul de apă în aria de operare; forajele și rețelele din exploatare sunt inspectate cu regularitate pentru a preveni avariile.

Comunicat

Folosirea rațională a resurselor de apă este o responsabilitate comună, atât a furnizorului, cât și a consumatorilor.

 

Urmare a instituirii Stării de Urgență, foarte mulți dintre utilizatorii noștri sunt acasă, astfel consumul de apă este foarte mare ceea ce genereaza presiune scăzută pe rețea.

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila  recomandă consumatorilor/clienților, cu deosebire celor din mediul rural, să utilizeze apa potabilă cu maximă responsabilitate, strict în scop casnic, menajer, mai ales în contextul măsurilor necesare evitării raspândirii COVID-19.

Precizăm ca legislatia în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin rețelele publice în alte scopuri decât pentru realizarea nevoilor strict gospodărești.

Potrivit prevederilor art.4 din Legea nr.241/2006 a serviciului de apă și de canalizare, republicată, (1) Apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodărești ale populației, ale instituțiilor publice, ale operatorilor economici și, după caz, pentru combaterea și stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale. (4) Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menționate la alin. (1) este permisă numai în măsura în care există disponibilități față de necesarul de apă potabilă al localităților, stabilit potrivit prescripțiilor tehnice în vigoare. (6) Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi stropitul străzilor și al spatiilor verzi, spălatul piețelor și al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor și consumul tehnologic al unităților industriale, se va utiliza cu precădere apă industrială.

Potrivit prevederilor art.229, din Ordinul nr.88/2007 al ANRSC (Autoritatea Naționala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală), Utilizatorul este obligat: b) să asigure folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua de alimentare cu apă, prin încadrarea în normele de consum pe persoană, unitatea de produs sau puncte de folosință, conform debitelor prevăzute în standardele în vigoare; c) să utilizeze apa numai pentru folosințele prevăzute în contractul de furnizare a serviciilor(…).

Folosirea rațională a resurselor de apă și prevenirea risipei este o responsabilitate comună, atât a Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila cât și a consumatorilor.

Mulțumim!

Convocator – Adunare Generala Ordinara

Compania de Utilitati Publice Dunarea Braila

Consiliul de Administratie al CUP Dunarea Braila

In baza art.13 din Actul Constitutiv

CONVOACA

Adunarea Generala ordinara a actionarilor in data de 25 mai 2020 orele 14, la sediul Companiai – Sala de Sedinte, cu urmatoarea ordine de zi

ORDINE DE ZI:

  1. Numirea ca administrator prin reinnoirea mandatelor a domnilor Mangiurea Silviu, Avram Ionel, Stroe Gheorghe, Surdu Marius Radu si Adetu Ionel pentru o perioada de 4 ani incepand cu data de 01.06.2020, negocierea noilor contracte de mandat si a indicatorilor de performanta tinta de indeplinit.
  2. Prezentarea si aprobarea Bugetului de Venituri si Cheltuieli pe anul 2020.
  3. Diverse.

La Adunarea Generala participa actionarii inregistrati la data de 01.05.2020 prin reprezentanti desemnati sau prin primarii in functie ori viceprimari.

De asemenea, participa Directorul Executiv al Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Dunarea Braila.

In cazul ca la prima convocare nu se intruneste cvorumul de jumatate plus unu se va face a doua Convocare pentru 26.05.2020, orele 14.00.

PRESEDINTE,

Ec. Gheorghe Stroe

Comunicat

Continuitatea serviciului de alimentare cu apă poate fi asigurată doar prin plata facturilor

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila mulțumește tuturor clienților care înțeleg faptul că facturile reprezentând contravaloarea serviciilor de apă și de canalizare trebuie achitate și în această perioadă, pentru a asigura continuitatea serviciului de utilități.

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila este o societate comercială care se autofinanțează, fără a beneficia de fonduri de la bugetele de stat, locale sau județene. Sursele noastre de venit sunt încasările pe care le obținem din plata de către utilizatori – persoane fizice și juridice – a apei potabile furnizate, a serviciilor de canalizare și epurare, a celor de vidanjare, precum și din prestarea către terți a unor lucrări specifice domeniului nostru de activitate. De altfel și legislația în vigoare prevede acest aspect.

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila are stabilitate din punct de vedere financiar, dar situații de criză de genul celei pe care o traversăm pot crea grave dezechilibre financiare, pentru oricare operator de servicii de utilitate publică în cazul în care apar sincope în încasarea contravalorii serviciilor prestate.

Pentru a asigura continuitatea serviciului de furnizare a apei potabile, de colectare și de epurare a apelor uzate, Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila are nevoie de resurse financiare pentru a achiziționa reactivii necesari tratării apei brute pentru ca aceasta să devină potabilă, pentru a plăti energia electrică utilizată în procesele de producție, pentru captarea, tratarea și transportul apei către utilizatori, pentru transportul apei uzate și epurarea acesteia, pentru a plăti apa brută și contribuțiile specifice pentru apele uzate evacuate, etc.

Având în vedere faptul că unele asociații de proprietari și-au redus considerabil și chiar au suspendat programul de încasări rugăm a relua aceste activități de încasări pentru a nu periclita activitatea noastră și confortul unui întreg municipiu. Avem disponibilitatea de a colecta numerarul de la asociațiile de proprietari dacă vom fi anunțați telefonic : Call-Center – 0339.403.403 și Serviciul Comercial – 0239.692.900 interior-126.

Reamintim că pentru achitarea facturilor, utilizatorii au la îndemână modalități multiple de plată: facturile se pot plăti online, prin intermediul site-ului nostru (Portal clienți), prin instrumente electronice de plată din rețelele “PayPoint” sau “Un-Doi Centru de plăți” și prin terminalele băncilor (bancomate) sau internet banking ( servicii de bancă la distanță).

De asemenea recomandăm utilizarea pentru plăți a portalului online de pe site-ul societății www.cupdunarea.ro. Serviciul facilitează comunicarea unor informații necesare privind valoarea soldului restant și componența acestuia, vizualizarea ultimelor plăți efectuate, transmiterii de către clienți a consumului lunar de apă, efectuării de sesizări și nu în ultimul rând realizarea de plăți electronice corespunzătoare soldului sau facturilor restante.

În cazul în care nu ați intrat în posesia facturii, puteți achita contravaloarea serviciului cu o factură mai veche, după ce în prealabil v-ați informat la Call-Center, telefon  0339 403 403, asupra sumei pe care o aveți de plată. Operatorii noștri vă stau la dispoziție, telefonic sau online, pentru a vă oferi toate informațiile de care aveți nevoie.

Echipele de intervenție, personalul din stațiile de tratare sau de epurare a apei sunt de asemenea la datorie, alături de celelalte categorii de personal, pentru a asigura continuitate și funcționalitate sistemului.

 

CONTINUITATEA SERVICIULUI DE ALIMENTARE CU APĂ POATE FI ASIGURATĂ DOAR PRIN PLATA FACTURILOR ȘI ASTFEL NE SPRIJINIȚI ÎN EFORTUL NOSTRU  DE A ASIGURA ÎN CONTINUARE, ÎN ÎNTREAGA ARIE DE OPERARE, ELEMENTUL VITAL VIEȚII ȘI SĂNĂTĂȚII OAMENILOR, APA POTABILĂ!

Comunicat

STIMATI CLIENTI!

Compania de Utilitati Publice Dunarea Braila va informeaza ca, in perioada Starii de Urgenta instituita prin Decretul nr. 195/2020, se suspenda activitatea de prestari servicii incercari fizico-chimice si microbiologice pentru probe de apa (analize de laborator) pentru terti respectiv, pentru apa care nu provine din surse aflate in administrarea companiei noastre.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca vom relua aceasta activitate dupa eliminarea restrictiilor impuse.

Mentionam ca, in aceasta perioada, stocurile de materiale de laborator vor fi utilizate exclusiv pentru controlul calitatii apei potabile furnizate consumatorilor si apei evacuate in conformitate cu prevederile legale.

Conducerea Companiei de Utilitati Publice Dunarea Braila

Comunicat

Avand in vedere prevederile Decretului nr.195/16 martie 2020 privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei, Compania de Utilitati Publice Dunarea Braila va informeaza ca pe durata acesteia vor fi sistate toate intreruperile de apa programate, comerciale sau de exploatare a sistemelor de alimentare cu apa potabila, urmand a fi reluate dupa redresarea situatiei cauzata de pandemia de coronavirus.

Compania de Utilitati Publice Dunarea Braila va continua sa efectueze activitatile specifice, de productie si distribuire catre utilizatori a apei potabile, de colectare si epurare a apelor uzate, iar echipele de interventie vor remedia eventualele disfunctionalitati (avarii sau caderi de tensiune in alimentarea cu energie electrica) inopinate aparute pe retelele de apa sau de canalizare. Pentru aceste situatii de exceptie, vor fi luate masuri pentru solutionarea imediata.

Mentinerea furnizarii utilitatilor esentiale este vitala in conditiile in care autoritatile recomanda in mod accentuat sau chiar impun cetatenilor sa isi reduca la minimum necesar iesirea din locuinte.

Cunoastem faptul ca de functionarea utilitatilor depinde respectarea masurilor de igiena menita sa reduca pe cat posibil riscul infectarii, de aceea vom asigura continuitatea serviciilor de utilitati publice pentru populatie. In acest sens, s-au luat masurile necesare pentru ca lucratorii nostri sa asigure producerea si distribuirea unei ape potabile sigure, de calitate, in scopul mentinerii sanatatii populatiei.

Conducerea Companiei de Utilitati Publice Dunarea Braila

Portal Clienti

Compania de Utilitati Publice Dunarea Braila anunta punerea la dispozitia clientilor sai a unui nou serviciu de tip Portal, incepand cu data de 20.03.2020.

Serviciul este accesibil la adresa de internet cupdunarea.ro si este destinat imbunatatirii relatiei cu clientii prin comunicarea unor informatii necesare privind valoarea soldului restant si componenta acestuia, vizualizarea ultimelor plati efectuate, transmiterii de catre clienti a consumului lunar de apa, efectuarii de sesizari si nu in ultimul rand realizarea de plati electronice corespunzatoare soldului sau facturilor restante.

Compania de Utilitati Publice Dunarea Braila contribuie astfel la solicitarea autoritatilor nationale privind reducerea deplasarii populatiei in aceasta perioada de timp, in contextul infectarii cu virusul COVID-19 si declarararii Starii de Urgenta.

Comunicat

Având în vedere contextul epidemiologic actual și evoluția cazurilor de contaminare a virusului COVID-19 în scopul prevenirii aglomerației și evitării contactului direct între cetățenii și ca măsura suplimentară de prevenție  atât pentru pentru angajatii cât și pentru clienții noștrii, Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila, recomandă clienților ca în perioada 13.03.2020 – 31.03.2020, solicitările adresate companiei să se depună, în măsura în care este posibil, on-line la adresa de email dunarea@apabraila.ro, prin apelarea serviciului CALL CENTER la numărul de telefon 0339.403.403 sau prin poștă la adresa: Brăila, Piața Uzinei nr.1, cod poștal 810140.

Menționăm că programul de lucru cu publicul și programul casieriilor nu vor suferi modificări, acest comunicat fiind o recomandare în scop preventiv.

Vă mulțumim !

Conducerea Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila SA

Comunicat

Având în vedere adoptarea unor măsuri pentru prevenirea infectării cu coronavirus (COVID-19) a angajaților SC Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila SA, recomandăm abonaților casnici, ca în această perioadă, să achite facturile pentru furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare prin virament bancar si prin instrumente electronice de plată din rețeaua PayPoint sau Un-Doi Centru de Plati.

De asemenea, la abonații unde nu există contori cu citire de la distanță, se recomandă să procedeze la autocitire și transmiterea indexului la serviciul CALL CENTER, telefon 0339.403.403, indicând ID-ul de client înscris pe factură.

De altfel, pentru a evita deplasările, se recomandă abonaților pentru orice problemă să apeleze serviciul CALL CENTER, telefon 0339.403.403.

Vă mulțumim!

Conducerea  Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila SA

Anunt – Organizarea Procedurii de Evaluare

Anunt

privind organizarea procedurii de evaluare a membrilor Consiliului de Administratie in functie al Companiei de Utilitati Publice „Dunarea” Braila S.A., care au solicitat reinnoirea mandatului, conform O.U.G. nr.109/2011

 

In conformitate cu prevederile O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, cu modificarile si completarile ulterioare si ale H.G.R. nr.722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, Municipiul Braila, in calitate de autoritate publica tutelara, a aprobat prin H.C.L.M. nr.109/20.02.2020 initierea procedurii de reinnoire a mandatelor pentru 5 posturi de membri in Consiliul de Administratie al Companiei de Utilitati Publice „Dunarea „Braila S.A.

Procedura de evaluare a membrilor Consiliului de Administratie in functie al societatii C.U.P. „Dunarea” Braila S.A., care au solicitat reinnoirea mandatului se va desfasura conform graficului anexat.

* Informatii suplimentare se pot obtine la telefon nr.1239694896, int.140 – Serviciul U.M.M.S.C.U.P. – Directia Tehnica din cadrul Primariei Municipiului Braila, Piata Independentei nr.1, ca.332.

 

PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAILA

Viorel Marian Dragomir

 

Grafic Procedura de Evaluare a membrilor C.A. in functie al CUP Dunarea Braila SA